Pasiunea şi dragostea faţă de animale nu are limite, o demonstrează Camelia Murgocea, o împătimită crescătoare de pisici:

CU FELINA LA CONCURS!
Reporter: De unde pasiunea pentru animalele de casă?
Camelia Murgocea: De când mş ştiu am iubit animalele. Copil fiind, mereu ajungeam pe la uşile cabinetelor veterinare cu pisicuţe sau caţei găsiţi pe stradă cu probleme, mereu am avut în jurul blocului animaluţe pe care le-am hrănit şi îngrijit însă, din păcate, nu am avut şi şansa de a deţine unul în casă decât mult mai tarziu, în adolescenţă. La acea vreme existau prejudecăţi precum că animalele trebuie ţinute exclusiv afara, că oamenii trebuie să trăiască separat de ele, lucru pe care îl combat acum, ca şi atunci, cu orice ocazie. E de ajuns să comparaţi evoluţia, sensibilitatea şi responsabilitatea pe care le are un copil ce creşte alături de un animaluţ cu ale altuia lipsit de această oportunitate, ca să îmi înţelegeţi perfect punctul de vedere.
Reporter: Ştiu că acum creşteţi pisici de rasă, că participaţi la concursuri internaţionale. Ce îmi puteţi spune, în câteva cuvinte, despre ele?
Camelia Murgocea: Pasiunea pentru aceasta rasă (Persană) mi-am descoperit-o cu mulţi ani în urmă, imediat dupa Revoluţie, când am avut oportunitatea să achiziţionez primul exemplar dintr-o felisă din Ungaria. Un deceniu mai târziu, când curentul felionologic a luat fiinţă şi la noi în ţară, am participat la primul show felin, câştigând cu pisoiul, atunci în varsta de 11 ani, un binemeritat Best Veteran, ca şi premiul publicului de Cea Mai Frumoasă Pisică din Expoziţie. Acesta a fost, se pare, impulsul. În 2002 am importat primele exemplare de Persane colourpoint (varietatea de culoare pe care am decis că vreau să o cresc), mi-am înregistrat felisa la o organizaţie internaţională felina americană şi am devenit o fidelă participantă la orice expoziţie internaţională s-a organizat în ţările din jurul României. Satisfacţiile nu au întârziat să apară, numărul de cupe şi diplome cu care ne întorceam acasă m-au ambiţionat în a importa exempare din cele mai apreciate linii de sange. Am facut o severa selecţie, sterilizând pisicile care prezentau şi cel mai mic defect şi ajungând într-un final sa deţin un nucleu de reproducţie apreciat de cunoscătorii de peste hotare, aşa încât în prezent puii mei sunt importaţi de felise de pe trei continente, iar rezultatele lor deosebite din expoziţii reprezintă încununarea eforturilor mele de până acum. Dacă în urma cu ceva ani mă lăudam când reuşeam să obţin un exemplar din linii de sange americane, acum crescători americani de renume se lauda că deţin pisici din felisa Blue Poem; ce satisfacţie mai mare aş putea avea?
Reporter: În final ce sfaturi daţi celor care au animale de companie (pisici de ex)?
Camelia Murgocea: În primul rând, să le iubească pe toate fără deosebire, de rasă fiind sau nu. Ţin să vă spun că, deşi cresc animale de rasă, dragostea mea pentru năpăstuitele străzii e aceeaşi că în copilărie, mare parte din veniturile mele ducându-se ăi acum pe sterilizări, tratamente, hrană, vaccinări ale câinilor fără stăpân. În al doilea rând, aş dori să se depaşească prejudecata conform căreia animalele au “locul lor, în curte”. Alături de pisici am şi eu un câine, ce trăieşte alături de noi, în casă. Cum ar putea fi mai fericit unul ce îşi întâlneşte stăpânul de doua ori pe zi, câte un minut, cand i se duce de mancare, decat cel care traieste alături de proprietar în permanenţă? De ce ar fi de preferat sa expunem o pisică tuturor pericolelor mediului exterior, începând de la maşini, oameni agresivi şi terminând cu bolile contagioase letale feline pentru care nu există vaccinuri, când statisticile dovedesc faptul că o pisică de exterior are o speranţă de viaţă de până la trei ani, în timp ce acelea care trăiesc exclusiv în interior depaşesc adesea 15-18 ani de viaţă?Sfatul meu n-o să se adreseze celor care au animale de companie şi care, sunt sigură, îşi dau tot interesul ca protejatelor lor să le mearga cât mai bine, începând de la deparazitările şi vaccinările periodice obligatorii şi până la a le oferi o hrană de calitate. Sfatul meu se adresează acelor părinţi ce înca mai cred că animalele reprezintă o piedică şi nu un ajutor pentru o buna dezvoltare a copiilor; celor care încă mai cred că ale lor progenituri sunt mai în pericol a se îmbolnăvi de la contactul cu animalele şi nu de la semeni de-ai lor (lista zoonozelor este extrem de scurtă, în timp ce de la om la om orice boala contagioasă se poate transmite, dar pentru acest motiv nu ne izolăm niciodată de societate); sfatul meu se adresează, aşadar, parinţilor cărora nu le e indiferent modul în care copilul lor se va dezvolta ca adult. Un copil ce îngrijeşte un animal, cât de mic, e un copil mult mai responsabil; e mai sensibil la nevoile şi la durerile celor din jur, mai puţin egoist, poate fi motivat pentru o mulţime de alte activităţi sau performante şi, nu în ultimul rând, este mai fericit. Nu le refuzaţi copiilor o astfel de bucurie, motivându-le că au avut neşansa de a creste la bloc! Spaţiul pe care trebuie să îl oferim unui animaluţ ca să aiba loc langa noi e, de fapt, cel din suflet.
Rozsika Zsigmond

Despre modul cum trebuie să avem grijă de prietenii de lângă noi, am stat de vorbă cu Bob Miki, cunoscut medic veterinar:

TREBUIE SĂ ÎNŢELEGEM CĂ ANIMALUL NU ESTE O PROPRIETATE PRIVATĂ, SĂ NU UITĂM ACEST LUCRU ŞI SĂ IUBIM ANIMALELE
Reporter: - Ce v-a determinat, domnule doctor Bob Miki să urmaţi cariera de medic veterinar?
Bob Miki- Încă din clasa a şasea mi-am dorit să devin medic veterinar! Copil fiind, m-am ataşat foarte tare de câinele nostru, care era un ciobănesc german, însă era cam bolnăvicios. Uneori, parcă mă implora să îl ajut, dar eu nu puteam face nimic! Nici medicii veterinari nu ştiau ce să-i facă, iar această situaţie m-a determinat să-mi doresc să mă fac medic veterinar...Asta se întâmpla prin anul 1974!
- Emoţionantă mica dumneavoatră istorioară! Şi, pentru că vă ştiu un autentic iubitor de animale, v-aş ruga să ne faceţi câteva recomandări practice nouă, celor care stăm la bloc şi ne dorim un prieten din lumea necuvântătoarelor! Ce căţeluş ne-aţi recomanda să achiziţionăm? Ce animale de companie sau exotice ar fi bine, totuşi, să aducem în casă?
- Oamenilor care locuiesc la bloc nu le-aş recomanda niciun fel de animal! Şi asta, pentru că aceste animale sunt ţinute în apartament, unde nu au spaţiu sufcient de mişcare! Animalele au nevoie de spaţiu de mişcare, trebuie scoase la plimbare chiar şi de trei-patru ori pe zi! La noi, oamenii pleacă la serviciu pe la 7-8 dimineaţa, sau chiar mai devreme şi se întorc acasă pe la 16-17,00. După cum ştim, câinii sunt foarte curaţi, iar în aceste condiţii, nu îşi fac necesităţile fiziologice până nu vine stăpânul şi îi scoate afară! Ori, aceasta este o mare suferinţă pentru animal, un chin! Să nu mai vorbim de faptul că el, din apartament, aude tot timpul ce se petrece afară, aude agitaţia care îl atrage, pe care şi-o doreşte dar nu o poate avea! De obicei, câinii sunt curioşi şi, din această cauză stau mai tot timpul cât sunt singuri în casă, în faţa uşii, ascultând ce se petrece pe casa scării!!!
Şi mai este un aspect important: oamenii obişnuiesc să ţină animalele de apartament în încăperi în care se fumează, lucru care este foarte deranjant pentru animale!
Deci, atunci când ne hotărâm să împărţim apartamentul nostru cu un animal de companie, trebuie să fim convinşi că îi putem asigura acestuia condiţii optime de viaţă... La noi, doar câinii sunt scoşi la plimbare, iar pisicile în cazuri extrem de rare! În ţările cu standarde ridicate de viaţă, există un adevărat cult pentru animalele de companie: pisicile sunt scoase la plimbare doar în locuri în care nu există căini, fireşte, iar porcuşorii de Guineea, hamsterii aurii, peştişorii exotici, broaştele ţestoase, păsările de colivie, papagalii, păsările cântătoare, se bucură de condiţii excelente de subzistenţă!
Acum, să mai oferim nişte informaţii utile iubitorilor de animale de companie! Dacă avem mai mulţi papagali, trebuie să le oferim un spaţiu corespunzător, o colivie spaţioasă unde aceştia să poată beneficia de confort! Dacă avem mai mulţi peşti exotici, va trebui să asigurăm, de asemenea, suficient spaţiu pentru micuţii noştri prieteni. Într-un acvariu de 5-10 litri, nu putem pune 10-20 de peşti, pentru că, trebuie să ştim că, numai pentru un peşte, oricât de mic ar fi el, are nevoie de minimum 3 litri de apă!
Deci, înainte să aducem un animal în casă, trebuie să analizăm bine unde şi de ce îl aducem! Tentaţia este mare, dar, din păcate, aproape în toate cazurile, euforia aceasta trece repede iar noi nu mai ştim ce să facem cu el! Dacă nu le asigurăm un minim de confort, aceste animale se imbolnăvesc, din păcate.
Cele mai expuse sunt broaştele ţestoase şi peştii exotici. Păsările se adaptează mult mai uşor, sunt mai rezistente, dar, după doi-trei ani, încep să apară problemele specifice de sănătate!
- Domnule doctor, ce ne puteţi spune despre bolile specifice anotimpului friguros?
- În anotimpul friguros, trebuie să avem grijă ca, atunci când scoatem câinii la plimbare, în special câinii cu păr scurt, aceştia să aibă nişte hăinuţe - care se pot procura de la magazinele de specialitate - pentru a nu răci! În casă este cald iar afară este ger, condiţii optime pentru ca prietenul nostru patruped să facă pneumonie... Sunt cazuri în care, animalele de companie, cu predilecţie câinii, sunt scoase la plimbare mai mult de o jumătate de oră, sau chiar o oră. Ori, dacă sunt ţinute în casă la o temperatură de 24 de grade Celsius, să spunem, şi îl scoatem în zăpadă o jumătate de oră sau chiar o oră, acel câine, după câteva luni o să aibă probleme articulare, o să şchioapete, iar noi nu ştim de ce şchioapătă şi facem tot felul de presupuneri în ceea ce priveşte cauza acestei stări, extrem de neplăcute atât pentru animal cât şi pentru stăpân...
La fel trebuie să ne îngrijim şi de animalele exotice, care nu trebuie ţinute în anotimpul rece în apropierea geamurilor...De multe ori facem câte o aerisire de zece minute, iar dacă aerul rece pătrunde direct peste acvariu, sau peste colivia de papagali, animalele noastre racesc foarte repede iar o astfel de răceală le poate fi chiar fatală!
Animalele care sunt ţinute afară în anotimpul rece, trebuie să primească o hrană mai bogată în proteine şi lipide. De asemenea, acestor animale trebuie să li se confere un mediu propice pentru a-şi putea menţine temperatura în cuşca în care locuiesc. Cuşca trebuie să fie astfel construită încât să nu piardă căldură. Câinii îşi încălzesc aerul din interiorul cuştii prin aerul expirat, iar dacă această căldură se pierde, este ca şi cum ar trăi sub cerul liber!
Subliniez încă o dată ceea ce am mai afirmat şi anume faptul că, înainte de a ne achiziţiona un animal, să ne documentăm temeinic asupra condiţiilor impuse de o asemenea decizie, salutară dealtfel!
- Ştim cu toţii că cei mai entuziasmaţi de apariţia unui nou membru de familie, respectiv un animal de companie, sunt copiii. Ce recomandări ne faceţi pentru ca joaca micuţilor cu noii lor prieteni să nu degenereze, ă nu se trasforme într-un chin pentru animal?
- Acesta este un aspect delicat şi trebuie tratat ca atare. Copiii se ataşează foarte tare de animale, de multe ori acestea fiindu-le parteneri fideli şi constanţi de joacă. Dat fiind faptul că micuţii nu prea ştiu cum să se comporte cu un animal, astfel încât acesta să nu aibă parte de tratamente neadecvate, este indicat să nu-i lăsăm în preajma acestora decât după vârsta de 6-7 ani. Abia după această vârstă începe să se formeze simţul de responsabilitate! După această vârstă, un copil poate să primeasă în dar un animal de companie, de preferinţă un câine, care este mult mai sociabil decât o pisică. Precizez faptul că, amândouă aceste animale necesită foarte multă iubire, dar câinele, spre deosebire de pisică, dă, la rândul său, mai multă iubire. Întâlnim şi la pisici situaţii similare, dar nu atât de frecvente ca la câini.
În ceea ce priveşte deţinerea de animale exotice de către copii, acest lucru este recomandat tot după vârsta de 7-8 ani. La început, copiii sunt entuziasmaţi de orice fel de animal, dar apoi, tot pe părinţi apasă responsabilitatea îngrijirii şi hrănirii lui!
Situaţia se complică puţin în cazul peşilor exotici şi a broaştelor ţestoase, deoaree, asigurarea unor condiţii igieice şi optime de viaţă este un lucru complicat şi chiar petenţios. Avem nevoie de o documentare temeinică pentru a putea oferi unui animal de companie sau exotic condiţii optime de viaţă în căminul nostru.
- La finalul discuţiei noastre, ce le recomandaţi celor care îşi doresc un animal de companie?
- În primul rând, cei care îşi doresc un animal de companie, trebuie să conştientizeze de la bun început, înainte de a-l achiziţiona, dacă sunt capabile de un asemenea pas sau nu! Să fie convnşi că pot avea grijă de ei înşişi şi abia apoi de alte suflete! Omul, în general, face o mare cofuzie şi anume faptul că se crede stăpânul absolut al animalului care, într-un mod sau altul, i-a intrat în casă. Este greşită această optică. Noi, indiferent de forma de achiziţie, luăm un animal în îngrijire, în "custodie" dacă vreţi şi suntem datori să îl îngrijim cu toată responsabilitatea. Deci, trebuie să înţelegem că animalul nu este o proprietate privată, să nu uităm acest lucru şi să iubim animalele. Fără dragoste adevărată nu putem avea grijă de un animal. Pe de altă parte, de multe ori, o dragoste exagerată face victime - aspect valabil deopotrivă atât pentru animale cât şi pentru oameni. De multe ori, cu o dragoste exagerată, făcându-i prietenului nostru necuvântător toate poftele, îi facem un rău nedorit de noi şi mă refer aici la obezitate, boli cutanate, boli articulare, boli cardiace, digestive şi, nu în ultimul rând, pancreatite, tot mai frecvente în ultima perioadă. Şi, pentru că veni vorba, constatăm în prezent o explozie de pancreatite cronice şi acute, în special la câini şi asta o datorăm, în principal, proastei alimentaţii a animalului.
-Domnule doctor, vă mulţumesc pentru amabilitatea dumneavoastră şi vă asigur că iubitorii de animale vor ţine cont de recomandările pe care ni le-aţi făut cu atâta bunăvoinţă.
Rozsika Zsigmond